24.12.2024 | 04:44
RO RU EN

News

Dezagregarea datelor privind beneficiarii-copii, datorită sistemului informațional automatizat de evidență statistică

În cadrul proiectului “Consolidarea mecanismului de asigurare a calității asistenței juridice garantate de stat prestate copiilor”, implementat de CNAJGS în parteneriat cu UNICEF Moldova, a fost actualizat și îmbunătățit Sistemul informațional automatizat de evidență statistică în sistemul de asistență juridică garantată de stat, care permite dezagregarea datelor, inclusiv privind beneficiarii copii.

Acest sistem vine în sprijinul evidenței rezultatelor monitorizării calității serviciilor de asistență juridică garantate de stat în cauzele penale și non-penale cu implicarea copiilor, dar și contribuie la dezagregarea datelor statistice privind asistența juridică acordată copiilor.

Noile actualizări vor oferi utilizatorilor sistemului informațional posibilitatea de a identifica rapid și cu precizie numărul de solicitări de asistență juridică garantată de stat în cauzele cu implicarea copiilor, în funcție de criteriile selectate.

Dezagregarea datelor privind cauzele cu implicarea copiilor, poate fi efectuată în baza tuturor criteriilor existente în sistem, cum ar fi numărul cauzei, numele avocatului, numele beneficiarului, Oficiul teritorial, tipul deciziei, vârsta beneficiarului sau temeiul desemnării, precum: cauze penale - minor în conflict cu legea, copii - victime ale infracțiunii și civile - copii victime ale violenței în familie (eliberarea ordonanței de protecție). Între timp, a fost inclus un temei adițional - “interesele minorului”. Sistemul va genera statistica personalizată chiar dacă va fi selectat un singur criteriu. Pentru a obține date statistice, accesați: http://statistica.cnajgs.md/

Sistemul informațional automatizat actualizat și îmbunătățit urmează a fi prezentat public.