25.12.2024 | 19:57
RO RU EN

News

Evenimentul de semnare al Ordinului cu privire la aprobarea Instrucțiunii privind mecanismul de cooperare intersectorială în cazurile de violență în familie

La data de 21.06.22 a avut loc evenimentul de semnare al Ordinului cu privire la aprobarea Instrucțiunii privind mecanismul de cooperare intersectorială în cazurile de violență în familie, semnat de către: Ministrul muncii și protecției sociale, dnul Marcel SPATARI; Ministra afacerilor interne, dna Ana REVENCO; Ministra sănătății, dna Ala NEMERENCO; Ministrul Justiției, dnul Sergiu LITVINENCO; Președintele Consiliului Național pentru Asistență Juridică Garantată de Stat, dnul Victor ZAHARIA.

Scopul Instrucțiuni este eficientizarea procesului de cooperare intersectorială între instituțiile în vederea asigurării protecției, siguranței și realizării drepturilor victimelor violenței în familie, precum și eficientizării mecanismului de monitorizare a agresorilor familiali, inclusiv de reducere a comportamentului agresiv a acestora.

La elaborarea mecanismului sus menționat a fost implicat activ și CNAJGS în calitate de organ de administrare a sistemului de asistență juridică garantată de stat, care prin intermediul Oficiilor sale teritoriale oferă servicii juridice, facilitează accesul la justiție tuturor celor care au nevoie de protecția legii. Asistența juridică garantată de stat este un serviciu public de importanță majoră, acordată de către avocaţi şi parajurişti, atât persoanelor aflate în conflict cu legea, cât și victimelor.

În situația în care victimele au nevoie de asistenţă juridică de urgenţă în cazul depunerii cererii pentru aplicarea măsurilor de protecţie în condiţiile art. 278 7 din Codul de procedură civilă al Republicii Moldova sau art. 215 1 din Codul de procedură penală al Republicii Moldova ori în cazul depunerii plângerii despre săvârşirea violenţei în familie sau a unei infracţiuni privind viaţa sexuală în privința unui membru de familie, la cererea victimei depusă către Oficiile teritoriale ale CNAJGS sau organul de urmărire penală, Oficiul teritorial va desemna un avocat de serviciu ce va reprezenta interesele victimei.

Totodată, conform legii, au dreptul la asistenţă juridică calificată copiii victime ale infracţiunilor, victimele violenţei în familie, victimele infracţiunilor privind viaţa sexuală, indiferent de venituri. În această ordine de idei, sistemul asistență juridică garantată de sta este parte a mecanismului intersectorial de cooperare privind cazurile de violenţă în familie și susţine deplin acest algoritm de interacţiune, asigurând cooperarea intersectorială prin intermediul Oficiilor sale teritoriale, iar Instrucțiunea aprobată va contribui la interoperabilitatea autorităţilor şi o comunicare mai bună.