News
În atenția avocaților! Oportunitate de participare: Școala de Toamnă - "Drepturile persoanelor cu dizabilități și tratamentul prin constrângere cu caracter medical"
Stimați avocați!
Amnesty International Moldova informează că, în perioada 06–09 octombrie 2025, va organiza Școala de Toamnă pentru avocați, avocați stagiari și audienți ai INJ, cu tema: “Drepturile persoanelor cu dizabilități și tratamentul prin constrângere cu caracter medical”.
Evenimentul va avea loc la Complexul VisPas, str. Alexandru Lăpușneanu 26, mun. Chișinău, și va include atât instruire teoretică, cât și o vizită de studiu.
Formatul Școlii: 1 zi de instruire teoretică; 1 zi de vizită de studiu la IMSP Spitalul Clinic de Psihiatrie.
La această Școală, vor participa 14 avocați care acordă asistență juridică garantată de stat (câte 7 pentru fiecare perioadă).
Agenda:
06 octombrie – instruire teoretică cu primul grup; 07 octombrie – vizită de studiu pentru primul grup;
08 octombrie – instruire teoretică cu al doilea grup; 09 octombrie – vizită de studiu pentru al doilea grup.
Pentru participarea la acest eveniment, avocații care acordă asistență juridică garantată de stat se pot înscrie în prealabil, până la data de 16 septembrie 2025, la adresa de e-mail al Aparatului administrativ al CNAJGS: aparat@cnajgs.md sau la nr. de tel:(022) 31-02-74.