Mihai* a rămas în grija bunicii după ce mama a decedat, iar tatăl a mers să muncească peste hotare. În martie 2016, el a fost învinuit de tentativă de furt. A intrat pe teritoriul unei clădiri părăsite, pe care o credea nesupravegheată, și a sustras fier uzat. Însă clădirea respectivă se afla în gestiunea unui centru educațional, care a estimat paguba adusă la 1056 de lei.

Avocata Arina Țurcanu a fost sesizată de către consilierul de probațiune pentru a-i acorda lui Mihai asistența juridică garantată de stat. În referatul presentențial (evaluarea psihosocială a personalității minorului), consilierul de probațiune a stabilit că acest copil are șanse mari de reintegrare, iar aplicarea unei pedepse ar fi neechitabilă și în contradicție cu interesul superior al copilului. Toate caracteristicile minorului arătau că nu a fost anterior în conflict cu legea, frecventa școala și avea reușite bune.

Prin urmare, Mihai trebuia ajutat să depășească această experiență și să se reintegreze. Discutând cu bunica minorului, avocata și consilierul de probațiune au inițiat procedura de împăcare. Conform Codulului Penal, art. 109, împăcarea este actul de înlăturare a răspunderii penale pentru o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă, iar în cazul minorilor, această prevedere se aplică şi pentru infracţiunile grave. Altfel spus, partea vătămată acceptă ca minorul să restituie paguba și procesul se încetează. Dar centrul educațional a avut o reacție negativă la propunerea avocatei de a înceta procesul prin împăcare și a insistat ca minorului să i se aplice o pedeapsă de către instanță.

Pentru a nu-l lăsa pe Mihai să se afle mult timp în contact cu sistemul de justiție, să lipsească de la școală și să întrerupă legătura cu familia, avocata se adresează Ministerului Educației, prezentându-i cazul cu argumentele că împăcarea este în interesul acestui copil și că această procedură este prevăzută de lege. La scurt timp, datorită avocatei și implicării ministerului, centrul educațional acceptă soluționarea cazului prin împăcare. Instanța de judecată a încetat procesul, iar acum copilul locuiește cu tatăl său peste hotare, merge la școală și se adaptează la noul mediu.

Acest caz demonstrează necesitatea implicării autorităților responsabile, îndeosebi locale, cum este autoritatea tutelară, pentru a identifica o formă de protecție a copiilor rămași fără supravegherea părinților sau neglijați.

“Principiile justiției pentru copii prevăd că orice profesionist îl poate ajuta pe copil și când acesta are o dificultate trebuie să se implice toate instituțiile. Din păcate, există încă această atitudine stereotipizată față de copiii care comit infracțiuni, precum că ar fi infractori. De fapt, copiii sunt victime ale unor circumstanțe”, menționează avocata Arina Țurcan.

Conform datelor statistice oficiale, pe parcursul anului 2016, de către minori şi cu participarea acestora au fost săvârşite 941 de infracţiuni, ceea ce constituie o descreștere a numărului de infracțiuni cu 5,71 % comparativ cu anul 2015.

*Numele a fost schimbat pentru a proteja identitatea copilului