24.11.2024 | 05:36
RO RU EN

Новости

CNAJGS anunţă concurs de angajare a coordonatorului Oficiului teritorial Cahul

DESCRIEREA POZIŢIEI:

Coordonatorul Oficiului teritorial Cahul va exercita atribuţiile de administrator unipersonal al Oficiului teritorial care este persoană juridică de drept public, instituită pentru asigurarea acordării asistenţei juridice garantate de stat în conformitate cu Legea cu privire la asistenţa juridică garantată de stat nr. 198-XVI din 26 iulie 2007, în raza de activitate a Curţii de Apel Cahul. Oficiul teritorial Cahul este instituit de către Consiliul Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat şi se subordonează acestuia.

ATRIBUŢII PRINCIPALE:

• organizează, coordonează, supraveghează activitatea Oficiului teritorial şi poartă răspundere personală pentru îndeplinirea sarcinilor ce-i revin;
• angajează şi eliberează din funcţie personalul Oficiului teritorial, organizează activitatea, atestarea şi instruirea acestora;
• decide asupra cererilor de acordare a asistenţei juridice calificate, numeşte avocatul care acordă asistenţă juridică calificată, inclusiv pentru cazurile de asistenţă juridică de urgenţă;
• încheie contracte, din numele Oficiului teritorial, cu subiectele autorizate să acorde asistenţă juridică garantată de stat;
• examinează rapoartele avocaţilor care au acordat asistenţă juridică garantată de stat şi dispune remunerarea lor, conform tarifelor şi criteriilor aprobate de Consiliul Naţional;
• administrează mijloacele alocate Oficiului teritorial pentru acordarea asistenţei juridice garantate de stat;
• prezintă Consiliului Naţional rapoarte trimestriale şi anuale financiare şi operaţionale;
• prezintă Consiliului Naţional propuneri la bugetul anual în ce priveşte asistenţa juridică garantată de stat în raza de activitate a Oficiului teritorial;
• reprezintă Oficiul teritorial în relaţiile cu terţii;
• exercită alte funcţii în conformitate cu actele normative din domeniul asistenţei juridice garantate de stat şi contractul încheiat cu Consiliul Naţional sau delegate prin deciziile acestuia.

CERINŢE FAŢĂ DE CANDIDAŢI:

Studii: juridice superioare;
Experienţă: 5 ani vechime în domeniul asistenţei juridice, experienţa de conducător al unei instituţii sau subdiviziuni va constitui un avantaj;
Cunoştinţe şi Abilităţi: capacităţi organizatorice, manageriale demonstrate în practică, iniţiativă, capacităţi de comunicare, capacităţi analitice, cunoştinţe şi dexterităţi în ce priveşte asigurarea accesului la justiţie, deţinerea licenţei de avocat va constitui un avantaj. Cunoştinţe de operare la calculator Word, Excel, Power Point, Internet. Cunoaşterea limbii de stat şi a limbii ruse este obligatorie. Cunoaşterea limbii engleze sau franceze va constitui un avantaj.

PROCEDURA DE DEPUNERE A CERERII:

Solicitanţii urmează să depună CV-ul împreună cu scrisoarea de motivare şi o descriere a viziunii privitor la funcţionarea sistemului de asistenţă juridică garantată de stat, copia diplomei de licenţă sau echivalentul acesteia şi buletinul de identitate la Aparatul administrativ al Consiliului Naţional pentru Asistenţa Juridică Garantată de Stat pe adresa: mun. Chişinău, str. A.Russo, nr. 1A, bir. 94. Tel: 0 (22) 31-02-74.

Doar candidaţii preselectaţi vor fi invitaţi la interviu.

Data limita pentru depunerea actelor: 05 iunie 2016.