Новости
Concurs de selectare a avocaților stagiari pentru seminarul "Standarde de performanță ale avocatului la etapele inițiale ale urmăririi penale"
Programul de Drept al Fundației Soros-Moldova anunță concurs de selectare a avocaților stagiari pentru participarea la seminarul Standarde de performanţă ale avocatului la etapele iniţiale ale urmăririi penale, care va fi organizat în perioada 3-4 decembrie 2015, în mun. Chișinău.
Seminarul este desfășurat de către Programul de Drept al Fundației Soros-Moldova în cooperare cu Biroul Asociat de Avocaţi “Avocaţii Publici”, în cadrul proiectului operaţional Garanții procesuale la etapa prejudiciară a procesului penal.
Programul de instruire are drept scop asigurarea transferului de cunoştinţe de la avocaţi publici către avocaţii stagiari în ceea ce priveşte aplicarea standardelor de apărare la etapele iniţiale ale urmăririi penale pentru asigurarea reprezentării efective pe durata aflării beneficiarilor în sectoarele de poliţie, în faţa procurorului şi a judecătorului de instrucţie. De asemenea, programul urmăreşte să pună bazele unei metodologii complexe şi coerente de formare iniţială şi continuă a avocaţilor penalişti implicaţi în protecţia juridică a categoriilor social-defavorizate ale populaţiei.
Activitățile de instruire vor fi facilitate de către Veronica Mihailov-Moraru, avocat, Președintă a Comisiei de licențiere a profesiei de avocat, Uniunea Avocaților; Natalia Moloşag, avocat, decan al Baroului Chișinău, Uniunea Avocaților; Mariana Criclivaia, avocat public, membru al Comisiei de Cenzori din cadrul Uniunii Avocaților.
Condiţii de participare și criterii de eligibilitate:
Avocat stagiar care intenţionează să se specializeze pe cauze penale.
Persoane motivate şi disponibile de a participa la seminarul de instruire desfășurat timp de 2 zile complete.
Dosarul de participare la concurs va conţine următoarele:
- Copia legitimației de avocat stagiar;
- CV-ul;
- O scrisoare de intenţie (max.500 de cuvinte).
Avocații stagiari interesați să participe la acest seminar sunt invitați să depună dosarele de participare la sediul Fundației Soros-Moldova, str. Bulgară nr. 32, mun. Chişinău, sau să le expedieze la adresa de e-mail: mcogalniceanu@soros.md, cu mențiunea “Seminar avocați. Programul de Drept”.
Participanții din raioane sunt rugați să indice în mesaj dacă vor avea nevoie de cazare în Chișinău, 3-4 decembrie 2015 (1 noapte).
Termen-limită de depunere a dosarelor: 24 noiembrie 2015, ora 15.00.
Persoană de contact: Marina Cogălniceanu, coordonatoare, Programul de Drept, tel. (022) 270031, e-mail: mcogalniceanu@soros.md.
Mai multe detalii pot fi vizualizate accesând următorul link: http://soros.md/event/concurs-selectare-avocati-seminar-urmarire-penala