22.12.2024 | 12:05
RO RU EN

Новости

Conferință practico-științifică, organizată de Parlament, dedicată celebrării a 30 de ani de la adoptarea Constituției Republicii Moldova

Astăzi, Republica Moldova a marcat 30 de ani de la adoptarea Constituției care a pus bazele funcționării statului și ale conviețuirii între cetățeni. Cu această ocazie Parlamentul a organizat, conferința aniversară practico-științifică cu genericul “Constituția Republicii Moldova la 30 de ani și integrarea europeană”, la care a participat dl Victor Zaharia, Președinte CNAJGS, cu comunicatul “Abilitarea juridică și asistența juridică garantată de stat ca premize a realizării principiilor constituționale”.

Sistemul de asistență juridică garantată de stat contribuie la realizarea principiilor constituționale nu doar prin facilitarea accesului la justiție, dar și prin sensibilizarea comunităților/locuitorilor să înțeleagă că au anumite probleme de natură juridică; ajutor persoanelor să-și soluționeze problemele juridice individuale pe care le confruntă; mobilizarea membrilor comunității în vederea soluționării unor probleme comune; consolidarea respectului față de lege; educație juridică și civică a membrilor comunității; responsabilizarea exponenților puterii și mobilizarea autorităților publice în soluționarea problemelor comunității.

De asemenea, în cadrul discuțiilor s-a menționat despre necesitatea unei colaborări continue între instituțiile statului și mediul academic pentru a asigura armonizarea legislației naționale la standardele europene.