26.12.2024 | 02:35
RO RU EN

Новости

Cursuri de instruire pentru avocații care acordă asistență juridică garantată de stat

Consiliul Național pentru Asistența Juridică Garantată de Stat, în colaborare cu Institutul Național al Justiției organizează cursuri de instruire pentru avocații care acordă asistență juridică garantată de stat.

Cursurile de instruire au o durată a câte 8 ore fiecare și vor avea loc în cadrul Institutului Național al Justiției (mun. Chișinău, str. S.Lazo 1), după cum urmează:

  • 18 septembrie 2017 - “Acordarea asistenței juridice garantate de stat victimelor violenței în familie”;
  • 19 septembrie 2017 - “Acordarea asistenței juridice garantate de stat victimelor infracțiunilor”;
  • 20 septembrie 2017- “Acordarea asistenței juridice garantate de stat persoanelor cu dizabilități mentale”;
  • 21 septembrie 2017 - “Acordarea asistenței juridice garantate de stat victimelor infracțiunilor”;
  • 22 septembrie 2017 - “Acordarea asistenței juridice garantate de stat solicitanților de azil, refugiaților, beneficiarilor de protecție umanitară, apatrizilor și solicitanților statutului de apatrid”.

Sunt încurajați să participe avocații din listele specializate.

Pentru participarea la cursurile de instruire, avocații care acordă asistență juridică garantată de stat se pot înscrie în prealabil, până la data de 4 septembrie 2017.

Persoana de contact: Daniela Ostavciuc, consultant, Aparatul administrativ al CNAJGS, e-mail: dostavciuc@cnajgs.md, tel: 069996850, 022310274.