Новости
Îmbunătățirea calității asistenței juridice garantate de stat în cauzele cu implicarea copiilor
Consiliul Național pentru Asistența Juridică Garantată de Stat (CNAJGS) a lansat, la finele anului 2016, un nou proiect cu suportul UNICEF Moldova: “Consolidarea mecanismului de asigurare a calității asistenței juridice garantate de stat prestate copiilor”.
În cadrul evenimentului, CNAJGS a prezentat obiectivele urmărite în cadrul proiectului și planul de activități stabilit pentru perioada 2016-2017, care reies din scopul principal de a asigura calitatea asistenței juridice garantate de stat, prin elaborarea și instituționalizarea standardelor de calitate și instrumentelor de monitorizare în cauzele non-penale.
“Scopul nostru prioritar este asigurarea unei asistențe juridice calitative, acordate beneficiarilor minori. Este absolut necesar să comunicăm societății, precum și altor instituții conexe, despre ceea ce am făcut și dorim să facem, mizând pe susținerea entităților preocupate de promovarea și apărarea drepturilor copilului”, a menționat Lilian Darii, director executiv al CNAJGS.
“Dacă ar fi să ne uităm la cifrele pentru anii 2014-2015, aflăm că peste 2500 de copii au beneficiat de asistență juridică garantată, respectiv este o necesitate pentru a asigura aceste servicii calitative, astfel încât sistemul să funcționeze în beneficiul copiilor”, a comunicat, Nune Mangasaryan, reprezentant UNICEF Moldova.
Totodată, la eveniment a fost făcută publică și analiza rezultatelor proiectului anterior, finalizat în decembrie 2015 și implementat, de asemenea, cu suportul UNICEF Moldova. Acțiunile viitoare ale proiectului rezultă din rezultatele și deficiențele care au fost identificate în cadrul parteneriatul anterior cu UNICEF, care a vizat asigurarea serviciilor de asistență juridică acordate copiilor în cauzele penale.
Astfel, pentru a consolida mecanismul de asigurare a calității asistenței juridice garantate de stat prestate copiilor se propune elaborarea și aprobarea standardelor de calitate ale serviciilor de asistență juridică acordate de avocați copiilor implicași în cauzele contravenționale și civile, instruirea avocaților în baza acestor standarde, testarea mecanismului de monitorizare externă a calității asistenței juridice acordate pe cauzele non-penale cu implicarea copiilor.
Întrevederea a reunit reprezentanți ai CNAJGS, Ministerului Justiției, Uniunii Avocaților, Consiliului Superior al Magistraturii, Avocatului Poporului pentru drepturile copilului și societății civile.
Acest eveniment a avut loc în cadrul proiectului “Consolidarea mecanismului de asigurare a calității asistenței juridice garantate de stat prestate copiilor”, implementat de Consiliul Național pentru Asistența Juridică Garantată de Stat cu suportul financiar al UNICEF Moldova.
;
;
;