Новости
Înscrierea avocaţilor la seminarul "Implementarea legislaţiei Republicii Moldova cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie"
Institutul Naţional al Justiţiei, în parteneriat cu Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), Centrul de Drept al Femeilor (CDF), Ambasada SUA în Republica Moldova şi Consiliul Naţional pentru Asistenţa Juridică Garantată de Stat, va organiza şase seminare pentru judecători, procurori şi avocaţi cu genericul “Implementarea legislaţiei Republicii Moldova cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie”.
Seminarul se va desfăşura în incinta Institutului Naţional al Justiţiei (str. Serghei Lazo, 1), începând cu ora 9.00.
Avocaţii care acordă asistenţă jurdică garantată de stat în circumscripţia Oficiului teritorial Chişinău al CNAJGS şi care sunt interesaţi de tematica seminarului, sunt invitaţi să se înscrie în lista participanţilor, confirmând disponibilitatea de a participa la lucrările seminarului pe parcursul celor 2 zile, optând pentru una dintre următoarele perioade:
7-8 octombrie 2015;
29-30 octombrie 2015;
17-18 noiembrie 2015;
26-27 noiembrie 2015.
Pentru înregistrare la seminar, urmează să telefonaţi la Oficiul teritorial Chişinău al CNAJGS la nr. 022 49 63 39.
Menţionăm faptul că, pentru fiecare modul de instruire urmează a fi înregistraţi câte 5 avocaţi.