27.12.2024 | 09:53
RO RU EN

Новости

O calitate mai bună a asistenței juridice garantate de stat prestate persoanelor cu dezabilități intelectuale şi psihosociale

În perioada aprilie-octombrie 2018, în cadrul proiectului “O calitate mai bună a asistenței juridice garantate de stat prestate persoanelor cu dezabilități intelectuale şi psihosociale”, implementat de către Consiliul Naţional pentru Asistenţa Juridică Garantată de Stat, în parteneriat cu Institutul de Reforme Penale și cu sprijinul Programului de finanțare a inițiativelor/proiectului de schimbare în domeniul drepturilor omului au fost elaborate, un set de acte care facilitează asistența juridică garantată de stat, prestată de către avocați în cauzele cu implicarea persoanelor cu dizabilități intelectuale și psihosociale.

În acest context, de către experții naționali au fost elaborate Standardele de calitate ale activității avocaților care acordă asistență juridică garantată de stat pe cauzele cu implicarea persoanelor cu dizabilități intelectuale și psihosociale. Standardele, vor contribui la instituirea unor recomandări minime ce includ măsurile pe care trebuie să le întreprindă avocații reprezentând persoane cu dezabilități intelectuale şi psihosociale, bazate pe nevoile speciale ale acestor grupuri, inclusiv recomandări privind relația avocat-beneficiar, la diferite faze ale procesului și pe diferite cauze, manifestând o abordare individualizată.

Standardele au fost completate cu un Supliment: “Tipologia tulburărilor mintale și de comportament” elaborat de un expert psiholog care detaliază tipurile de dizabilități intelectuale și cum trebuie să comunice și să acționeze avocatul în fiecare caz în parte.

Tot în cadrul acestui proiect, au fost elaborate și Instrumentele de monitorizare externă a calităţii asistenţei juridice calificate garantate de stat, acordate de către avocaţi, persoanelor cu dizabilităţi intelectuale şi psihosociale, pe toate tipurile de cauze. Instrumentele de monitorizare va facilita activitatea Comisiei de monitorizare externă și/sau consultanților din cadrul Oficiilor teritoriale ale CNAJGS, atunci cînd va fi monitorizat un avocat care acordă asistenţă juridică garantată de stat în cauzele cu implicarea persoanele cu dizabiităţi intelectuale şi sau psihosociale. Actele de monitorizare sunt elaborate în baza unor indicatori de performanţă, pentru a aprecia dacă avocatul a respectat minimul de acţiuni necesare pentru cauzele date. Totodată, atât consultanții și/sau Comisia de monitorizare vor cunoaște după ce indicatori să evalueze dosarul și să aprecieze obiectiv activitatea avocatului.

Pentru ca aceste documente să cuprindă toate posibilele practici/recomandări în cazurile cu aceste categorii de beneficiari, conținutul lor a fost discutat în cadrul unui atelier de validare, cu avocați specializați pe aceste cauze și consultate cu entități care desfășoară activitatea în domeniu.

Totodată, pentru a dezvolta abilitățile avocaților și a personalului Oficiilor teritoriale de aplicare a Standardelor de calitate și Instrumentelor de evaluare, a fost desfășurat un atelier de instruire în cadrul căruia 17 avocați care acordă asistență juridică garantată de stat au discutat recomandările și au obținut abilități practice de lucru pe dosarele cu implicarea persoanelor cu dizabilități intelectuale și psihosociale. Urmare a instruirii, lista de avocați specializați urmează să se lărgească prin înscrierea unor noi avocați care au participat la instruire. Lista lărgită urmează să fie aprobată de Consiliul Național, iar toate cauzele adresate către Oficiile teritoriale ale CNAJGS vor fi repartizate către avocații din această listă.

Pentru instruirea continuă a avocaților a fost elaborat un Curriculum de instruire continuă a avocaților care acordă asistență juridică garantată de stat pe cauze penale, non-penale, cu implicarea persoanelor cu dizabilități intelectuale și psihosociale, care stabilește metodologia și tematicile după care să se conducă formatorii în pregătirea și desfășurarea instruirilor. Anual, CNAJGS în colaborare cu INJ desfășoară instruiri pentru avocații care acordă asistență juridică garantată de stat. Pentru anul 2019, CNAJGS a propus includerea în modul a temei Măsurile de ocrotire judiciare ale persoanelor cu dizabilități intelectuale și psihosociale, iar formatorii vor organiza structura seminarului conform Curriculumul-ui. De asemenea, Curriculum-ul va constitui un reper atunci când vor fi organizate instruiri în acest domeniu.

“Proiectul a fost implementat de Consiliul Naţional pentru Asistenţa Juridică Garantată de Stat în parteneriat cu Institutul de Reforme Penale și cu sprijinul Programului de finanțare a inițiativelor/proiectelor de schimbare în domeniul drepturilor omului. Programul dat este realizat cu participarea Institutului de Reforme Penale în cadrul Proiectului "Consolidarea capacităților tehnice ale instituțiilor naționale pentru promovarea și protecția drepturilor omului”, finanțat de Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei și implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare".


Act_monitorizare_extern___cauze_civile_persoane_dizabiltati--Ru.pdf

Act_monitorizare_extern___cauze_contraventionale_persoane_dizabiltati--Ru.pdf

Act_monitorizare_extern___cauze_penale_persoane_dizabiltati_conflict_cu_legea--Ru.pdf

Act_monitorizare_extern___cauze_penale_persoane_dizabiltati_vicitme--Ru.pdf

Tabel_tipologia--Ru.pdf

Standarde_de_calitate--Ru.pdf

Act_monitorizare_extern___cauze_penale_persoane_dizabiltati_vicitme--Ru.pdf

Curriculum_instruire_continua_avocati_persoane_dizabilitati.pdf

Act_monitorizare_externă_cauze_penale_persoane_dizabiltati_vicitme.pdf

Act_monitorizare_externă_cauze_penale_persoane_dizabiltati_conflict_cu_legea.pdf

Act_monitorizare_externă_cauze_contraventionale_persoane_dizabiltati.pdf

Act_monitorizare_externă_cauze_civile_persoane_dizabiltati.pdf

Tipologia_tulburărilor_mintale_și_de_comportament.pdf

Standarde_de_calitate_ale_activității_avocaților_care_acordă_asistență_juridică_garantată_de_stat_în_cauzele_cu_implicarea_persoanelor_cu_dizabilități_intelectuale_și_psiho-sociale.pdf