22.12.2024 | 07:26
RO RU EN

Новости

Oficiul Teritorial Chişinău al CNAJGS anunţă concurs prelungit pentru selectarea para-juriștilor pentru acordarea asistenţei juridice primare

CERINŢELE FAŢĂ DE CANDIDAŢI:
Studii: juridice incomplete sau studii superioare complete;
Cunoştinţe şi Abilităţi: cunoştinţe juridice, iniţiativă, responsabilitate, capacităţi de comunicare;
Cunoştinţe de operare la calculator: Pachetul Office, Internet;
Cunoaşterea limbii române şi a limbii ruse este obligatorie; deţinerea diplomei de studii juridice complete va constitui un avantaj.

ACTIVITATEA DE PARA-JURIST ESTE INCOMPATIBILĂ CU:
• activitatea remunerată cu atribuţii decizionale în cadrul autorităţilor publice locale;
• activitatea de funcționar public și funcția de demnitate publică;
• orice alte funcții sau activități remunerate, fără acordul Consiliului Național;
• orice alte activități care ar putea pune la dubiu credibilitatea sau poate prejudicia imaginea, prestigiul sau interesele sistemului de asistență juridică garantată de stat.

DOSARUL DE PARTICIPARE LA CONCURS INCLUDE:
• cerere pentru participare la concurs cu indicarea localităţii solicitate (formă liberă);
• copia buletinului de identitate;
• diploma de studii juridice incomplete sau, după caz, diploma de studii superioare complete;
• scrisoare de motivaţie;
• ancheta completată de primarul localităţii (modelul este anexat la mesaj);
• declaraţie cu privire la funcţiile sau activităţile remunerate în care este implicat (formă liberă);
• declaraţie cu privire la conflictul de interese în cazul existenţei acesteia;
• alte acte pe care candidatul le consideră necesare pentru a demonstra calificarea sa.

Candidaţii urmează să depună dosarul de participare la concurs la Oficiul teritorial Chişinău al CNAJGS (or. Chişinău, str. A. Russo, 1, bl. A, of. 36), nr. tel.: (022) 49-63-39, sau la adresa de e-mail ot_chisinau@cnajgs.md, până la data de 06 septembrie 2024, ora 16:00.

Persoana responsabilă: Pîrgari Maxim nr. tel. 067444851