25.04.2024 | 18:58
RO RU EN

Новости

Rețeaua de para-juriști din Moldova - provocări și perspective de dezvoltare

În perioada 15 – 16 aprilie 2021, a avut loc cel de-al doilea Forum Național al Para-juriștilor din Republica Moldova.

În cadrul forumului au fost abordate subiecte ce țin de importanța abilitării juridice a oamenilor, activitatea para-juriștilor, realizările Asociației Naționale a Para-juriștilor din Moldova (ANPM) și ale Uniunii pentru prevenirea HIV și reducerea riscurilor (Uniunea) , provocările și perspectivele de dezvoltare a rețelei naționale de para-juriști din Moldova.

Pe agenda evenimentului s-au regăsit și subiecte precum utilitatea serviciilor de asistență juridică primară și impactul activității para-juriștilor, istorii de succes, activitatea rețelei naționale de para-juriști – realizări și provocări în context pandemic, cu care s-au confruntat para-juriștii, asistența juridică primară și specializată a grupurilor vulnerabile în contextul HIV, rolul para-juristului în documentarea cazurilor de încălcare a drepturilor omului pentru raportarea acestora către instanțe naționale și internaționale în domeniu și facilitarea procesului de pledoarie, dezvoltarea și evoluția serviciilor de asistență juridică primară garantată de stat.

În prezent, rețeaua națională de para-juriști este formată din peste 60 de para-juriști ce își desfășoară activitatea în toată țara. Activitatea acestora este instituționalizată. De asemenea, 17 para-juriști specializați activează în Chișinău, Bălți, Cahul și Orhei, acordând servicii de asistență juridică primară gratuită comunităților de consumatori de droguri, lucrătoare sexuale, bărbați care întrețin relații sexuale cu alți bărbați, dar și persoanelor bolnave și afectate de tuberculoză și HIV/SIDA.

La eveniment au participat peste 70 de oameni, membri ANPM, para-juriști și para-juriști specializați, parteneri ai ANPM, practicieni și experți din cadrul structurilor guvernamentale și a societății civile, donatori ce au contribuit și/sau contribuie la crearea/dezvoltarea serviciului de asistență juridică primară și a ANPM, reprezentanți ai instituțiilor naționale și internaționale, reprezentanți mass-media.

Forumul a fost organizat de către Asociația Națională a Para-juriștilor din Moldova și Uniunea pentru prevenirea HIV și reducerea riscurilor în parteneriat cu Consiliul Național pentru Asistență Juridică Garantată de Stat și cu susținerea financiară a Departamentului Justiție și Drepturile Omului a Fundației Soros-Moldova.

ANPM este organizația neguvernamentală și apolitică a para-juriștilor din Moldova. Membrii asociației, de mai bine de 10 ani conectează oamenii din peste 60 de comunități cu deținătorii de putere la nivel local, regional, național. Viziunea ANPM este că oamenii sunt abilitați juridic și participă activ la responsabilizarea tuturor deținătorilor de putere, iar ANPM este principala asociație profesională în domeniul abilitării juridice a cetățenilor din Moldova. Uniunea pentru prevenirea HIV și reducerea riscurilor este o asociație obștească ce promovează activ drepturile omului în contextul sănătății și securității publice, dezvoltă și implementează programe inovative care răspund provocărilor sociale curente ale grupurilor vulnerabile în contextul HIV/SIDA.

Mai multe informații despre ANPM puteți accesa pe www.parajurist.md și pe pagina de Facebook a ANPM: https://bit.ly/2u4fzMg Persoană de contact: Violetta ODAGIU, Directoare executivă a ANPM, 068686472, violettaodagiu@gmail.com

Mai multe informații despre Uniune puteți accesa pe www.uorn.md și pe pagina de Facebook a Uniunii https://www.facebook.com/uorn.md Persoană de contact: Ala Iațco, președintă, 079571441, uniunea.md@gmail.com