24.11.2024 | 08:43
RO RU EN

Noutăți

Concurs de selectare a avocaţilor pentru acordarea asistenţei juridice garantate de stat la cerere

Consiliul Național pentru Asistența Juridică Garantată de Stat anunță concurs de selectare a avocaţilor pentru acordarea asistenţei juridice garantate de stat. La concurs pot participa persoanele, care au obţinut dreptul de a practica activitatea de avocat în condiţiile Legii cu privire la avocatură şi au depus dosarul complet de participare la concurs, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Dosarul de participare la concurs trebuie să includă următoarele acte:

  1. cerere pentru participare la concurs cu indicarea localităţii solicitante;
  2. copia buletinului de identitate;
  3. copia licenţei pentru exercitarea profesiei de avocat;
  4. avizul Baroului de Avocaţi pentru admiterea avocatului în sistemul de acordare a asistenţei juridice garantate de stat;
  5. CV-ul candidatului;
  6. scrisoare de motivare;
  7. copiile certificatelor de participare a candidatului la sesiuni de instruire profesională pe parcursul ultimului an calendaristic;
  8. alte acte pe care candidatul le consideră necesare pentru a demonstra calificarea sa.

Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a se verifica veridicitatea lor.

Pentru detalii suplimentare consultaţi Regulamentul cu privire la concursul de selectare a avocaţilor pentru acordarea asistenţei juridice calificate garantate de stat.

În caz de necesitate, Comisia de concurs este în drept să solicite şi alte acte relevante pe care persoana le deţine.

Dosarele de participare incomplete nu vor fi examinate de către Comisia de concurs. La interviu vor fi invitați doar candidații preselectați.

Doritorii de a participa la concurs urmează să depună dosarul de participare la concurs la Oficiul teritorial al CNAJGS în raza de activitate a căruia doreşte să activeze sau la sediul Aparatului administrativ al CNAJGS (mun. Chişinău, str. Alecu Russo, 1, bl. A, et. 9, of. 94). Datele de contact ale Oficiilor teritoriale şi Aparatului administrativ sunt disponibile la rubrica Contacte.

Data limită pentru depunerea dosarelor de participare la concurs este 01 iulie 2016, ora 16:00. Candidaţii preselecaţi vor fi înştiinţaţi suplimentar despre data şi locul desfăşurării interviului.