23.12.2024 | 17:41
RO RU EN

Noutăți

Fundația Soros-Moldova în colaborare cu CNAJGS implementează un nou proiect "Parteneriat Regional pe abilitare juridică a populației marginalizate în Moldova"

Programul de Drept al Fundației Soros-Moldova, în colaborare cu Consiliul Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat, va implementa un nou proiect “PARTENERIAT REGIONAL PE ABILITARE JURIDICĂ A POPULAȚIEI MARGINALIZATE ÎN MOLDOVA”, în cadrul căruia și-a propus să instituționalizeze și să extindă serviciile de asistență juridică primară, pentru a răspunde necesităților grupurilor sociale sărace și marginalizate, inclusiv a tinerilor, utilizatorilor de droguri, lucrătorilor sexului comercial, reprezentanților etniei rome.

În cadrul proiectului urmează a fi dezvoltată rețeaua de parajuriști comunitari, numărul acestora crescând până la 42. Zece dintre ei vor fi capacitați să ofere servicii specializate persoanelor aflate în dificultate, precum tinerii, utilizatorii de droguri, lucrătorii sexului comercial, reprezentanții etniei rome.

Totodată, platforma www.parajurist.md va fi actualizată, iar noi instrumente online vor fi dezvoltate pentru a accesa mai ușor grupurile țintă ale proiectului.

Obiectivul proiectului este extinderea serviciilor de asistență juridică primară și a celor de înzestrare cu deprinderi și cunoștințe juridice a populației, astfel încât ele să fie disponibile pentru cele mai vulnerabile şi marginalizate grupuri sociale. Parteneriatul regional pentru abilitarea juridică a categoriilor sociale defavorizate este implementat simultan de fundațiile din nouă țări: Africa de Sud, Macedonia, Moldova, Mongolia, Nepal, Pakistan, Sierra Leone, Ucraina şi Statele Unite.