23.11.2024 | 19:16
RO RU EN

Noutăți

În atenția avocaților care acordă asistență juridică garantată de stat!

Stimați avocați,

Vă informăm că, potrivit pct. 5.2 din Contractul cu privire la acordarea asistenței juridice calificate garantată de stat, de către avocații la cerere, pe care l-ati încheiat cu unul dintre Oficiile teritorial al CNAJGS, contractul poate fi prelungit, pentru încă un an, prin semnarea unui act adițional începând cu 01 decembrie 2023. Asadar, avocatul este obligat să notifice Oficiul Teritorial despre dorința de a prelungi termenul contractului încă pe un an, cu cel puțin 15 zile înainte de expirarea acestuia, adică, până la data de 16 decembrie 2023.

Totodată, Oficiul Teritorial își rezervă dreptul de a decide prelungirea contractului în dependență de rezultatele monitorizării și evaluării activității avocatului pentru ultimul an de activitate.

Menționăm că, în lipsa manifestării voinței de a prelungi contractul, acesta va înceta la data de 31 decembrie 2023, fără a mai putea fi prelungit, iar avocatul va fi exclus din Regisrul Național! Astfel, avocatul nu va mai avea împuternicirea de a acorda asistența juridică garantată de stat pe dosarele pe care a fost desemnat anterior, fiind obligat să înceteze acrivitatea.