21.11.2024 | 15:20
RO RU EN

Noutăți

În atenția mediatorilor!

CNAJGS dă start procesului de selectare și înscriere în lista mediatorilor care acordă servicii de mediere garantată de stat.

Candidații urmează să completeze și să depună în acest sens o cerere, după modelul aprobat de CNAJGS, anexănd la cerere actele corespunzătoare. https://cnajgs.md/ro/modele-de-acte

Condiția obligatorie pentru selectarea și înscrierea în listă, este ca solicitantul să aibă, la ziua depunerii cererii, activitatea de mediator înregistrată, să fie înscris în Registrul de stat al mediatorilor, să nu aibă activitatea de mediator suspendată.

Cererea și actele anexate la ea, pot fi depuse fizic la sediul Aparatului adminisrativ al CNAJGS adresa: MD – 2068, mun. Chişinău, str. Alecu Russo nr. 1 bl. “1A”, bir. 94, sau în format electronic la adresa de e-mail: aparat@cnajgs.md

Spre examinare vor fi primite doar dosarele complete ale candidaților. Selectarea mediatorilor care acordă servicii de mediere garantată de stat se va efectua printr-o hotărâre a Consiliului Național. Ulterior, candidații selectați vor semna cu Oficiul Teritorial corespunzător un contract, după modelul aprobat de CNAJGS.