Noutăți
Instruire pentru avocații care acordă asistență juridică garantată de stat cu genericul: Aspecte practice ale procesului de acordare a serviciilor de asistență juridică garantată de stat
CNAJGS în parteneriat cu ABA ROLI Moldova organizează o serie de 12 seminare de instruire privind ținerea dosarului în apărare și eficientizarea asistenței juridice garantate de stat(aprilie-mai 2022). Aceste seminare sunt organizate în cadrul Programul pentru Susținerea Reformei Justiției Penale și Combaterea Corupției, implementat de ABA ROLI cu susținerea financiara a Biroului pentru Combaterea Traficului de Droguri și Aplicarea Legii (INL) al Departamentului de Stat al SUA.
Seminarele de instruire vor fi ținute de dl Sergiu Chiruta, coordonatorul Oficiului Teritorial Chișinău al CNAJGS și dna Ludmila Spînu, avocat public, BAA “Avocații Publici”, și se vor desfășura la Chișinău, Bălți, Cahul și Comrat. La fiecare seminar urmează să participe câte 30 avocați care acorda asistenta juridica garantata de stat.
Deci, pentru avocații din cadrul Oficiului Teritorial Chișinău se vor desfășura seminare pe următoarele dăți: 6 aprilie, 8 aprilie, 12 aprilie, 14 aprilie, 19 aprilie, 28 aprilie, 5 mai, pe adresa mun. Chișinău, str. Tighina 49/3, Summit Event, între orele 09:00-17:30.
Cu referire la, Oficiile teritoriale Bălți, Cahul, Comrat, vom reveni cu un anunț suplimentar.
Pentru participarea la seminare, avocații care acordă asistență juridică garantată de stat, din cadrul Oficiului teritorial Chișinău, se pot înscrie în prealabil, la adresa de email a Aparatului administrativ al CNAJGS: aparat@cnajgs.md sau la nr. de tel: 022 31 02 74.